Creme faciale homemade – PRO sau CONTRA?

De curând, m-am confruntat cu o situație inedită în cabinet și m-am decis să vă povestesc și vouă. Mi-a venit în vizită o cunoștință și am remarcat o schimbare majoră, nu tocmai plăcută, la tenul ei. Am întrebat-o ce s-a întâmplat cu fața ei, dacă și-a schimbat crema, în încercarea de a desluși de unde provine involuția tenului său. Mi-a spus, cumva rușinată, că acesta este motivul vizitei sale și că vrea să o programez la un tratament facial, să o ajut, că este disperată. Dar ce se întâmplase, de fapt? Cunoștința mea, căreia am să-i păstrez anonimatul, și-a cumpărat o cremă de zi preparată de o prietenă care a rămas șomeră. Această prietenă a ei, prepară creme acasă și le vinde cunoștințelor la prețuri foarte bune. Cum a învățat să le prepare? Foarte simplu: de pe internet! De unde procură ingredientele? Același răspuns: de pe internet! Cât a costat crema? Ieftin: 20 de RON. Sincer, mi-a venit rău, știind ce piele sensibilă are cunoștința mea.

Articol creme homemade

Mai aveam o singură curiozitate: care a fost motivul care a determinat-o să cumpere acea cremă de la prietena ei. Răspunsul a venit prompt și sincer: ” Am vrut să o ajut, știind că este șomeră și că încearcă să facă un ban cinstit, mai ales că mi-a povestit cât de mult s-a documentat în privința formulelor cosmetice și, mai presus de toate, folosește ingrediente naturale. Acum îmi pare rău…”.

Dragele mele, fiecare dintre voi este liberă să-și procure crema de față de unde vrea, dar când vine vorba despre creme homemade, vreau să punctez câteva aspecte:

  • Multe rețete de creme homemade sunt disponibile pe internet. Cu toate acestea, rețineți că postările aparțin adesea amatorilor, care rareori au noțiuni semnificative de îngrijire a pielii sau de chimie cosmetică.
  • Rețetele nu te învață cum să minimalizezi potențialul de contaminare a produsului final. Nu te învață nici cum să prepari (și să menții) în siguranță un produs cosmetic homemade. Nu te învață nici cum să sterilizezi ustensilele de lucru sau recipientele de depozitare. Primești o rețetă ca de prăjitură și pașii esențiali.
  •  Pentru a prepara corect o cremă, nu poți dobândi peste noapte cunoștințele necesare. De exemplu, produsele profesionale sau cele dermato-cosmetice au formule complexe, care necesită studii efectuate de specialiști, foarte multe teste și ingrediente de ultimă generație, procurate din surse sigure și depozitate corect.
  • Să vă dau un exemplu de ce se poate întâmpla dacă nu se dozează corect ingredientele: dacă preparați o cremă hidratantă cu ulei de cocos, este bine să știți că o supradoză din acest ulei poate avea efect advers celui dorit: în loc de hidratare, veți obține o deshidratare serioasă a pielii.

Aveți mai jos un filmuleț de 7 minute, în care puteți urmări cum se lucrează în industria cosmetică: din laborator, acolo unde se ”nasc” formulele cosmetice și până la așezarea lor pe raft.

În concluzie, dragele mele, alegerea a ceea ce vă aplicați pe față, vă aparține. Este vorba aici de a ne simplifica viața: fiecare să facă ceea ce știe mai bine! De asta avem meserii diferite! Vă aștept cu drag opiniile!

Taste of Beauty

sharing-shr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *