Vrei un ten frumos și sănătos? Iată ce trebuie să consumi!

Dacă îți dorești cu adevărat un ten frumos și sănătos, atunci trebuie să alegi cu atenție ceea ce mănânci. Tot ceea ce consumăm devine parte a aspectului nostru exterior. Specialiștii sunt de părere că atunci când organismului îi lipsesc anumite alimente, acesta poate dezvolta în timp probleme grave de piele.

Iată ce trebuie să consumi și nu doar pentru o piele frumoasă, ci și pentru un trup sănătos:

Articol vitamine piele

Uleiul de măsline extravirgin: Homer îl numea aurul lichid. Conține acizi grași nesaturați și monosaturați, fiind cea mai sănătoasă sursă de grăsime existentă. Consumul uleiului de măsline extravirgin are următoarele beneficii: previne îmbătrânirea pielii, întărește firul de păr și îl face mai flexibil, hidratează scalpul uscat, îmbunătățește memoria, protejează ficatul și inima, reduce nivelul colesterolului rău, îmbunătațește digestia. 

Ceaiul verde: este apreciat din timpuri străvechi și are următoarele beneficii: încetinește procesul de îmbătrânire a pielii datorită antioxidanților (mai ales vitamina E), ucide bacteria care produce cariile (Streptococcus Mutans), combate retenția de apă din organism, aceelerează metabolismul ajutând la arderea grăsimilor și iți face pielea mai elastică. 

Tu când ai consumat ultima dată ceai verde?

Sardinele: sunt rudele mai puțin apreciate ale heringului și este bine să știți că ele nu acumulează metale grele, datorită dimensiunilor mici și a dietei lor (plancton). Deoarece conțin mai mulți acizi grași esențiali Omega-3 decât somonul, consumul de sardine controlează procesele inflamatorii de la nivelul pielii (cazul acneei) și îmbunătățește circulația sângelui, astfel încât oxigenul și nutrienții ajung mai ușor la nivelul pielii. Sardinele conțin și vitamina B12, fier și zinc – vitamina B12 este esențială în regenerarea pielii, fierul înlătură problemele cauzate de căderea părului și are grijă de sistemul imunitar, iar zincul combate uscăciunea pielii și cicatrizarea dificilă a acesteia și ajută unghiile casante.

Știați că în secolul al XIX-lea sardina la conservă era considerată un produs de lux?

Roșiile: sunt bogate în licopen, ”responsabil ” pentru încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii. Deoarece licopenul este liposolubil, pentru a facilita absorbția sa, trebuie să folosiți și grăsimi sănătoase, cum ar fi uleiul de măsline extravirgin. Iată cum o simplă salată de roșii cu ulei de măsline poate aduce beneficii tenului! Printre alte beneficii ale roșiilor, amintim: mențin sănătatea părului, întăresc oasele, reglează glicemia, îmbunătățesc vederea, etc.

Fructul de kiwi: conține mai multă vitamina C decât portocala; un singur fruct de kiwi oferă corpului cam 120% din necesarul zilnic. Vitamina C joacă un rol esențial în sinteza de colagen, stimulând atât fermitatea, cât și elasticitatea pielii. Prin conținutul de vit. A și vit. E, contribuie la sănătatea pielii și grăbește vindecarea rănilor și a anumitor boli de piele.

Dovleacul (bostanul): foarte bogat în betacaroten, are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante. Menține sănătatea unghiilor, a părului și a pielii (vit.A), previne apariția ridurilor și a petelor pigmentare ce apar odată cu înaintarea în vârstă (vit.E), reglează tulburările hormonale, întărește oasele, combate candidoza, etc.

Vinul roșu: este o sursă extraordinară de resveratrol, având un efect natural antirid asupra pielii. Specialiștii îl recomandă ca medicament, fiind indicat să consumăm zilnic jumătate de pahar de vin roșu, pentru un aport natural de resveratrol.

  • O piele sănătoasă înseamnă și o piele hidratată, astfel încât, nu uitați să consumați apă! Un ten hidratat, senin și luminos, este ceea ce ne dorim cu toții!

Taste of Beauty

sharing-shr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *